Sinergetica studiilor doctorale

Un observator atent al fenomenelor care se desfasoara astazi in zona invatamantului superior si a cercetarii nu poate sa nu sesizeze importanta pe care o prezinta cercetarea ca parte integranta a invatamantului superior european, precum si necesitatea stabilirii unor legaturi mai stranse intre Spatiul Comun European al Invatamantului Superior si Aria Europeana a Cercetarii, in contextul in care ambele aceste constructe definesc substratul organic al unei Europe a cunoasterii.

Depasirea cadrului de organizare a invatamantului superior pe doua cicluri, prin adaugarea unui al treilea ciclu reprezentat de studiile doctorale, nu face decat sa marcheze de o maniera lipsita de echivoc rolul major pe care-l joaca cercetarea si formarea pentru cercetare, alaturi de promovarea interdisciplinaritatii, in procesul de mentinere si imbunatatire a calitatii unui invatamant superior european orientat spre performanta si cresterea competitivitatii.

Discutiile si consultarile intense in legatura cu problematica studiilor doctorale, desfasurate in ultimul timp la nivelul grupurilor de experti si ai reprezentantilor diversilor poli societali (de dimensiune nationala sau trans-nationala) indica o grupare a consensului in jurul urmatorului set de principii de baza :

• Componenta centrala a pregatirii doctorale este avansarea limitelor cunoasterii, prin promovarea cercetarii de factura originala, in stransa corelare cu nevoile unei piete a muncii cu o sfera de cuprindere mai mare decat cea academica.
• Inglobarea problematicii studiilor doctorale in strategiile si politicile institutionale. Universitatile, ca institutii, trebuie sa-si asume responsabilitatea garantiei ca programele doctorale si instruirea in cercetare pe care o ofera sunt astfel concepute incat pot face fata noilor provocari din mediul extern si ofera oportunitati adecvate de dezvoltare ulterioara a carierei profesionale.
• Importanta diversitatii: diversitatea programelor doctorale din Europa reprezinta un punct tare ce trebuie sustinut prin calitate si bune practici.
• Doctoranzii trebuie asimilati cercetatorilor profesionisti la inceput de cariera (cu drepturile proportionale aferente), care aduc o contributie-cheie la crearea de cunoastere noua.
• Rolul crucial jucat de coordonare si evaluare. Acestea trebuie asigurate intr-un cadru contractual transparent marcat de responsabilitati impartite intre doctoranzi, coordonatori si institutiile organizatoare de doctorat (incluzind, acolo unde este cazul, si alti parteneri).
• Atingerea unei mase critice. Programele doctorale trebuie sa urmareasca atingerea unei mase critice, inspirandu-se din diversele practici inovative introduse in universitatile europene, dar adaptandu-le, acolo unde este cazul, propriului context national, regional sau local.
• Durata studiilor doctorale trebuie fixata in mod adecvat (3-4 ani ca regula generala).
• Promovarea structurilor inovative, cu scopul de a face fata provocarilor ridicate de interdisciplinaritate si de necesitatea dezvoltarii unor abilitati transferabile.
• Cresterea mobilitatii geografice, interdisciplinare si inter-sectoriale a doctoranzilor, precum si colaborarea internationala, intr-un cadru de cooperare integrat, intre universitati sau cu alte entitati partenere.
• Asigurarea unei finantari adecvate dat fiind faptul ca dezvoltarea programelor doctorale de calitate si absolvirea acestora de catre doctoranzi nu se pot realiza fara existenta unui mecanism de finantare realist si sustenabil.