Prima pagina >Procesul Bologna > Repere temporale > Sorbona
Procesul Bologna
DECLARATIA DE LA SORBONA


In data de 25 mai 1998, un grup format din ministrii responsabili cu invatamantul superior din Franta, Italia, Marea Britanie si Germania a semnat ceea ce a fost numit Declaratia de la Sorbona ( eng) cu privire la "armonizarea arhitecturii sistemului de invatamant superior european".
Elementele principale ale declaratiei sunt:

  • recunoasterea "potentialului pozitiv" al existentei unei arii europene a invatamantului superior;
  • o "armonizare progresiva" a cadrului general al derularii ciclurilor de studii si al acordarii diplomelor prin "intarirea experientei deja existente a diplomelor unite, a initiativelor pilot si a dialogului" incepute prin conventia de la Lisabona;
  • incurajarea mobilitatii studentilor, universitarilor si cercetatorilor prin utilizarea completa a sprijinului crescand acordat de Uniunea Europeana.
Declaratia se incheie cu un apel catre alte state europene pentru a se alatura obiectivului crearii unui spatiu european al invatamantului superior, unde "identitatile nationale si interesele comune pot interactiona si dezvolta reciproc in beneficiul Europei".