Prima pagina >Procesul Bologna > Intrebari frecvente
Procesul Bologna
INTREBARI FRECVENTE

De unde provine denumirea de “Procesul Bologna”?
Nu exista o denumire oficiala a procesului de realizare a Ariei europene a invatamantului superior pana in anul 2010. Denumirea de “Procesul Bologna” a fost folosita incepand cu anul 1999. Orasul Bologna este locul unde s-au intalnit un numar de 29 ministri europeni (printre care si reprezentantul Romaniei) si au semnat “Declaratia de la Bologna”, primul mare document care a fixat obiective a caror realizare va concura la crearea Ariei europene a invatamantului superior.
Este rolul Romaniei in proces diferit de rolul statelor Uniunii Europene?
Procesul Bologna este un proces pan-European. Romania este parte a procesului la fel ca si toate cele 25 de state componente la ora actuala ale Uniunii Europene. Numarul total de tari participante la proces este de 45. Prin semnarea documentelor oficiale ce stau la baza derularii Procesului Bologna, Romania s-a angajat sa realizeze cele 10 obiective majore formulate in cadrul acestora.
Care este rolul Comisiei Europene in cadrul Procesului Bologna?
Comisia Europeana are un rol important in derularea Procesului Bologna prin eforturile facute pe aceasta directie si prin lansarea multor proiecte. Comisia Europeana este un membru plin al structurilor de coordonare ale Procesului Bologna (comisia intitulata “Follow-up group”). Ea acorda sprijin financiar multor proiecte, conferinte si seminarii, care se desfasoara in contextul Procesului Bologna.